Terapia Cariei Dentare
Caria dentară este cea mai frecventă afecțiune pentru care pacienții se prezintă la medicul dentist, fiind și cauza cea mai frecventă de pierdere a dinților. În fazele incipiente, ea nu poate fi observată decât de către medicul dentist; atunci când prezența cariei este sesizată și de pacient (dureri la rece, dulce, cald), leziunile sunt deja avansate. De aici rezultă importanța controalelor periodice la cabinetul de stomatologie, pentru a putea surprinde afecțiunea în stadiul incipient. Cu cât caria este observata mai devreme, cu atât sacrificiul dinților este mai mic, iar tratamentul este mai simplu, mai puțin costisitor și necesită mai puține ședințe.
La început, caria simplă se manifestă ca o colorație maronie a dintelui, ulterior apare o cavitate, care continuă să se marească. Dacă procesul evoluează (carie complicată), va fi afectată și pulpa dentară (” nervul”), ceea ce duce la necesitatea îndepărtării acesteia și la obturarea canalelor radiculare (tratamentul de canal).
Tratamentul cariilor simple urmăreşte:
- îndepărtarea în totalitate a țesuturilor dentare afectate,
- protecția țesuturilor sănătoase, prin utilizarea unor materiale care izolează dintele de variațiile de temperatură,
- reconstrucția dintelui (plomba), cu ajutorul unor materiale care asigură în egală măsură rezistență, funcționalitate și estetică.
Întregul tratament se poate realiza sub anestezie locală, care înlătură orice disconfort.
Tratamentul cariei complicate presupune îndepărtarea pulpei dentare (a nervului). În trecut, dinţii cu pulpa afectată sau deteriorată erau extraşi; în prezent, tratamentul de canal radicular salvează mulţi dinţi care altfel ar fi fost pierduţi. Tratamentul canalului radicular se desfăşoară sub anestezie locală, fără durere, în mai multe etape. În funcţie de situaţie, un dinte poate avea de la 1 până la 4-5 canale radiculare, necesitând mai multe vizite la cabinet pentru un tratament corect şi complet.
Una dintre condițiile necesare realizării unui tratament radicular de calitate este izolarea dintelui. Dintre modalitățile de izolare, cea mai modernă și mai eficientă este diga dentară (un cauciuc special). Ea reprezintă un sistem care permite delimitarea unui câmp operator, adică a unui mediu uscat și necontaminat cu bacterii din salivă sau de pe suprafaţa limbii sau a obrajilor. Astfel, prognosticul tratamentului este unul mult mai bun, pentru că orice țesut se vindecă mai repede în lipsa infecției. De asemenea, determinarea lungimii canalului radicular este un lucru esențial pentru un tratament corect, aceasta fiind posibilă doar cu ajutorul unui aparat numit apexlocator (care ne ghidează și ne arată cu mare precizie nivelul de avansare în canal), precum și a radiografiei digitale.
După izolare, se creează un mic orificiu în interiorul dintelui, se extrage pulpa dentară deteriorată, se curăţă spaţiul rămas (cu ace manuale și rotative), se sterilizează practic canalele şi se obturează. În fiecare canal se introduce un material cauciucat numit gutapercă şi se sigilează canalul prin cimentare. Pentru evaluarea reuşitei tratamentului de canal radicular, cea mai sigură metodă este comparaţia radiografiilor obţinute înainte şi după tratament, de preferat digitale pentru o reducere semnificativă a radiației.
În unele cazuri, în canal se inserează un pivot din metal sau fibră de sticlă, pentru susţinerea dintelui; ultima etapă constă în reconstrucţia coronară a dintelui prin obturație estetică sau (în cazurile unei distrucții mai avansate) prin aplicarea unei coroane dentare, care protejează dintele de fracturi (dinţii cu tratament de canal radicular sunt mai fragili și mai expuşi riscului de fractură).